Daca te pregatesti sa iti duci copilul la gradinita, iata cateva recomandari despre cum poti face aceasta experienta sa fie una placuta si usoara.
🎀 Incearca sa il implici pe cel mic in cateva jocuri de rol. Vei avea nevoie de cateva papusi / animale de plus sau figurine. Toate acestea ’se vor pregati’ pentru prima zi de gradinita. Poti pune in scena dialoguri de tipul: ’Domnul Elefant este putin speriat. Ce putem face pentru a-l ajuta? Poate se va simti mai bine dupa ce ii va spune doamnei educatoare despre ceea ce simte.’ Cu astfel de mici dialoguri ii poti descrie copilului mersul la gradinita ca pe o activitate pozitiva, fara a-i inhiba insa emotiile si teama de nou sau de separare de parinti.
🎀 Verifica la gradinita daca iti pot spune ce tip de program (incluzand activitatile) desfasoara intr-o zi obisnuita. Repeta cu cel mic si acasa, astfel incat atunci cand va merge la gradinita sa nu i se mai para chiar totul nou, ci sa fie familiarizat cu anumite rutine si / sau activitati. Daca este posibil, fa cateva poze cu clasa unde se va juca, cu doamna educatoare sau colegii. Ii va fi mult mai usor sa ii recunoasca, locul ii va fi mai familiar, iar experienta in sine va deveni mai usor de gestionat.
🎀 Iarasi, daca este posibil, vorbeste cu alti parinti si organizati intalniri in parc cu cei mici. Astfel, copilului tau ii va fi mult mai usor in primele zile la gradinita pentru ca va cunoaste macar o parte dintre colegii lui.
🎀 Povesteste-i copilului despre experienta ta cu gradinita (daca a fost una pozitiva, desigur. Nu este cazul sa il sperii!). Este important ca cel mic sa inteleaga ca sunt perfect firesti emotiile, teama de nou, separarea de ’acasa’ si de mama si tata (aceste sentimente nu trebuie inhibate), dar ca a venit timpul sa aiba parte de o noua aventura.
🎀 Daca ai si un alt copil mai mare care a mers deja la gradinita, roaga-l sa ii povesteasca fratelui / surorii cum s-a descurcat el / ea si cat de distractiv este la gradinita.
🎀 Asigura-te ca cel mic stie ca ii intelegi temerile ca si ca esti alaturi de el. Inceputurile nu sunt usoare, dar asta nu le face mai putin deosebite si distractive.
🎀 Citeste-i carti despre mersul la gradinita.
🎀 Cand spune ca nu vrea sa mearga la gradinita, nu ii raspunde cu: ’educatia este importanta’ sau ’mama si tata trebuie sa mearga la serviciu’. In schimb, lucreaza cu anxietatea lui. Intreaba-l ce anume il sperie si explica-i ca doamna educatoare si restul personalului il vor ajuta cu orice are nevoie.
🎀 Stabileste cateva rutine pentru cel mic cand sunteti acasa Rutina ii ajuta pe copii sa invete, ii face sa se simta in siguranta in lumea lor si le ofera senzatia ca fac parte dintr-un intreg. Iata cateva rutine care il vor ajuta pe copilul tau sa se simta pregatit pentru prima zi de gradinita:
Rutina dinaintea somnului de noapte
Aceasta rutina il va ajuta pe copil sa aiba un somn linistit si sa fie pregatit pentru noile aventuri pe care le va aduce ziua urmatoare. Stabileste o ora sau un interval orar pana la care cel mic trebuie sa adoarma, dar si cateva activitati clare pe care le desfasurati impreuna pana la somn: baie, imbracat in pijamale, spalat pe dinti, citit cartea preferata, pupicul si imbratisarea de noapte buna
Rutina de citit
Parintii sunt incurajati sa citeasca impreuna cu cel mic cel putin 20 de minute pe zi astfel incat sa ii dezvolte limbajul. Rutina de citit poate fi integrata in cea de culcare sau poate fi realizata in oricare parte a zilei. Pont: lasa-l pe copil sa aleaga cartea. Asa va simti ca are rolul lui bine stabilit in aceasta ecuatie.
Rutina de luat masa
Este o maniera buna prin care il poti invata pe cel mic despre obiceiuri alimentare echilibrate, dar este in aceeasi masura si o oportunitate in plus de a petrece timp impreuna. De asemenea, ii poti spune ca o rutina asemanatoare o va avea si la gradinita: spalat pe maini, stat la masa alaturi de colegi si doamna educatoare.
Rutina de dimineata
Obisnuieste-l pe cel mic cu o noua rutina fata de cea pe care o are acum: trezeste-l mai devreme pentru a avea timp sa se spele pe fata, pe dinti, sa ia micul dejun, sa se imbrace si sa se pregateasca pentru gradinita. Verifica dinainte cat timp iti ia sa ajungi cu el la gradinita astfel incat sa nu fiti pe fuga in prima zi. Este esential sa nu il agiti inca de acasa, ci sa va pregatiti in tihna, sa mai discutati despre ce urmeaza sa se intample la gradinita, etc.
🎀 Ia-l cu tine la cumparaturi atunci cand achizitionezi ghiozdanul pentru gradinite, haine sau orice alt tip de produs destinat acestei noi experiente din viata celui mic. Acolo unde este posibil, lasa-l pe el sa aleaga (ghiozdanul, de exemplu).
🎀 Organizeaza o vizita la gradinita impreuna cu cel mic. Este important ca el sa descopere locul in care isi va petrece atat de mult timp: curtea cu tot locul de joaca, sala de curs, colegii, doamna educatoare, restul personalului, baia, dormitorul. In acest mod, vei putea reduce mult din socul primei zile de gradinita pentru ca el va fi deja familiarizat cat de cat cu gradinita si toate persoanele de acolo (colegi sau adulti).
🎀 Daca cel mic are mai mult de un somn pe zi (cel de dupa-amiaza), incearca sa il obisnuiesti din vreme cu un singur somn pe zi.
🎀 Creeaza-i rutina de dupa gradinita. Astfel, ii va fi mai usor sa se acomodeze cu statul la gradi pentru ca va fi sigur ca dupa-amiaza / seara, mama / tata il va lua de la gradi si va face cu unul dintre ei sau cu amandoi x sau y lucruri.
Â
foto:Â unsplash.com