Cum disciplinam un copil: strategii si provocari

Esti parintele unui copil cu varsta de 1-2 ani si nu stii ce solutii sa pui in practica pentru a-l ajuta sa isi gestioneze emotiile fara sa ii permiti un comportament agresiv sau un rasfat dus la extrem? Hai sa vedem impreuna la ce strategii poti apela.

 

Inainte de toate, este important sa intelegi ca sub nicio forma NU trebuie sa ii inhibi emotiile negative: supararea, furia, dezamagirea, ceea ce inseamna ca trebuie sa faci clar diferentierea intre emotie si comportament. Discuta cu cel mic si explica-i ca este in regula sa se simta furios, dar ca nu este ok sa loveasca un alt copil si alegeti impreuna o modalitate prin care el isi poate descarca sentimentul de furie.

 

Daca nu ai auzit inca de expresia ‘terrible twos’, ei bine, este o denumire data varstei de 2 ani, o perioada marcata in foarte multe cazuri de tantrumuri. Din nou, nu este nimic anormal, majoritatea copiilor fac tantrumuri fie ca la varsta de 2 ani, fie ca ceva mai tarziu, dar este important, chiar daca ti se pare ca este copilul prea mic ca sa inteleaga diverse (NU este), sa discuti cu el si sa il ajuti sa gaseasca solutii sanatoase pentru emotiile mai putin placute pe care le experimenteaza.

 

Cei mai multi copii cu varsta de 2 ani sunt plini de energie: alearga, sar, se joaca pana cand ‘cad lati’.  In aceasta perioada a copilariei, provocarea principala este sa gasesti solutii pentru a-i mai domoli din temperamentul uneori exagerat. In mod evident, este sanatos si normal sa aiba energie, nu cu acest aspect ai de lucrat, ci cu situatiile in care ceea ce experimenteaza il copleseste si trece foarte usor de la extaz la agonie. Cand este foarte agitat este foarte usor sa dea in cealalta extrema si sa devina furios, sa inceapa sa urle, sa arunce cu jucarii, sa loveasca. Aici intervine rolul parintelui care – stim, nu este deloc usor -, desi este pus in fata unei situatii dificile, va trebui sa isi pastreze calmul si sa rezolve situatia fara sa tipe la copil, fara sa il pedepseasca pentru ceea ce simte micutul, ci sa ii explice ca orice comportament nepotrivit are consecinte, exact ca in cazul actiunilor pozitive urmate deseori de recompense.

 

Tot in jurul varstei de 2 ani, copilul incepe sa spuna foarte des ‘NU’, isi doreste sa fie cat mai independent si sa faca diverse pe cont propriu – chiar si atunci cand nu poate, ceea ce il frustreaza.

 

Provocari des intalnite in randul parintilor

 

Pentru ca vocabularul unui copil de 2 ani nu este foarte dezvoltat si, prin urmare, el nu reuseste sa exprime intotdeauna ceea ce vrea sau ceea ce il supara, acesta apeleaza la comunicarea nonverbala, deci si la tantrumuri. 

Tantrumurile sunt acele ‘crize’ pe care copiii le fac uneori: se arunca pe jos, tipa, dau din picioare, plang isteric.

 

Cateva aspecte sunt importante intr-o astfel de situatie:

 

🎀 NU te gandi ca se ‘uita lumea la voi’, ‘rade lumea de voi’, ‘te face copilul de rusine’ pentru ca 1. singura ta prioritate in acel moment este sa iti ajuti copilul sa depaseasca un moment dificil, 2. tantrumurile nu sunt specifice ‘copiilor cu probleme comportamentale’, ci tuturor copiilor, 3. nu ‘lumea’ te ajuta pe tine sa depasesti la randul tau un moment dificil.

🎀 Incearca sa NU tipi la copil pentru ca risti sa il agiti si mai tare. Nici sa il lasi sa urle nu este cea mai buna solutie. Fa tot posibilul sa ii explici situatia, sa ii spui ca il intelegi, ca ii intelegi tristetea / furia si ca este ok sa se simta asa, dar ca situatia nu se poate schimba din x, y, z motive. 

🎀 NU ii spune replici de tipul: ‘plangi degeaba’, ‘se uita lumea la tine’, ‘rad copiii de tine’, ‘nu e ok sa fii nervos / suparat, etc’, ‘doar bebelusii plang’, ‘esti baiat, baietii nu plang’, etc. Nu vei face altceva decat sa ii inhibi emotiile negative, lucru care devine extrem de nociv in timp pentru copil.

🎀 Ce poti face insa este sa discutati des acasa despre anumite ‘reguli ale casei’, sa explici pe intelesul copilului, sa ii oferi exemple din viata voastra, a parintilor – pentru ca voi sunteti un model pentru el.

 

Strategii de disciplina care pot functiona si in cazul vostru 🙂

 

Desigur, in cazul fiecarui copil lucrurile functioneaza diferit. Este firesc, la fel se intampla si in cazul adultilor. Dar poti incerca diferite strategii pana cand vei descoperi ce are rezultate in cazul vostru.

 

Explica-i prin exemplul personal

 

De exemplu, il loc sa ii spui de la distanta ‘mangaie usor catelul’, te poti apropia de animalut pentru a-l mangaia usor tu. Copilul va raspunde mult mai bine la genul acesta de ‘demonstratie’. In plus, este o activitate, oricat de mica ar fi ea, pe care o faceti impreuna ceea ce il va bucura foarte mult pe copil. Ce este important de retinut este ca acest moment de care v-ati bucurat impreuna il ajuta pe cel mic sa inteleaga ce inseamna gesturile tandre si astfel le va aplica si in alte situatii.

 

Lasa-i ori de cate ori este posibil impresia ca detine controlul, ca este important, ca poate face alegeri: fie ca alege el ce carte sa cititi la culcare, cu ce tricou vrea sa se imbrace sau ce desert are pofta sa manance.

 

Evita contextele in care copilul tau experimenteaza cel mai des tantrumurile

 

Daca stii ca ii este foarte greu sa gestioneze o vizita la supermarket, incearca sa nu il mai iei cu tine la cumparaturi. Sau daca are un tantrum ori de cate ori treceti prin fata magazinului din parc, gaseste o alta ruta pentru plimbare. Poti apela la aceasta strategie pana crezi ca este pregatit sa accepte – pentru ca de inteles el deja intelege situatia – ca nu este posibil ca totul sa fie mereu asa cum vrea el.

 

Si in acest caz ii puteti oferi exemple din viata voastra: chiar daca va simtiti obositi si lipsiti de chef, tot trebuie sa mergeti la serviciu, chiar daca v-ati dori o vacanta in Maldive, momentan, va puteti bucura de o vacanta in Grecia, etc.

 

Lauda-l atunci cand face o fapta buna

 

Hai sa fim seriosi! Cu totii ne bucuram atunci cand suntem laudati sau recompensati pentru ceva ce am facut bine. Desigur, in cazul copilului nu trebuie sa fie vorba despre ceva maret, ci incearca sa il feliciti pentru ca s-a imbracat singur, si-a pus farfuria in chiuveta, si-a strans jucariile, etc. Aceasta strategie il va ajuta si sa fie mandru de el si sa aiba incredere in fortele proprii.

 

Ignora comportamentul care ‘cerseste’ atentie

 

Copiii mici dezvolta deseori un anumit tip de comportament cu scopul clar de a cere atentia adultului, de a se rasfata excesiv. Nu il incuraja, nu ii oferi o ciocolata, o jucarie, etc. atunci cand iti cere plangand sau tipand. Explica-i ca trebuie sa ceara frumos, sa spuna ‘te rog’, apoi ‘multumesc’. Iar cand observi ca se ‘rasfata’ si ca tipa doar ca sa iti atraga atentia, ignora-l. Ii va trece de la sine acest comportament daca va observa ca strategia lui de roade.

 

ATENTIE! Nu vorbim despre situatiile in care ii este foame, are un disconfort, se loveste, etc., ci strict de acele momente de rasfat exagerat. Fiecare parinte isi cunoaste foarte bine copilul, drept care nu iti va fi greu sa faci diferenta intre rasfat si ceva serios.

 

Pauza – o alta strategie de luat in calcul

 

In urma unui tantrum sau a unui moment dificil la modul general, il poti aseza pe un scaun sau pe canapea pentru a se linisti. Explica-i ca nu este vorba despre o pedeapsa, ci doar este o metoda prin care il ajuti sa se calmeze. Spune-i ca si adultii apeleaza uneori la acest mic truc atunci cand sunt nervosi sau agitati.

 

Nu il trimite in camera lui. Dormitorul trebuie sa fie pentru copil un loc in care el se simte iubit, in siguranta, etc.

 

Recomandari pentru o comunicare mai eficienta

 

🎀 Nu te pregati sa ii explici o ditamai ‘polologhia’ copilului tau. Tine cont de faptul ca la varste fragede, ei isi pierd repede atentia. Incearca sa ii explici fiecare situatie cat mai la obiect si pe intelesul sau, oferindu-i si exemple clare din viata voastra.

🎀 Nu il compara cu alti copii si nu ii da impresia ca el este mai prejos decat vecinul, colegul, verisorul. 

🎀 Chiar daca devine frustrant pentru tine sa repeti la nesfarsit aceleasi lucruri, fa un efort si spune-i ce are nevoie sa invete pana cand cel mic deprinde respectivul obicei sau, dupa caz, renunta la a mai face x, y, z lucru. 

 

Nu mai este nevoie sa spunem ca nu este cazul sa ii vorbesti urat, sa urli la el, sa il lovesti!

 

Sa cresti un copil nu este deloc usor mai ales in situatiile in care trebuie sa iti gestionezi si propriile emotii, nu doar pe ale lui. Daca te simti depasit/a de situatie, incearca sa faci cateva exercitii de respiratie, sa il lasi cateva minute cu mama / tata pana reusesti sa te calmezi.

 

foto: unsplash.com

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social Media

Cele mai populare

Primeste informatii

Aboneaza-te la newsletter

Promitem sa nu te spamam :)

Categorii

Articole interesante

Articole relevante

Receive the latest news

Subscribe To Our Weekly Newsletter

Get notified about new articles

Explore the good life with Animag Magazine

Contact Information

Find Us Here:

Leave us a message

On Top